Cartea am citit-o într-o perioadă destul de liniştită din an, acum vreo 3 luni, când am fost uimită şi am spus: "da, domne, se poate şi aici". A fost prima carte pe care am cumpărat-o fiindcă am citit cronici favorabile şi, deşi mi-a plăcut în mare, nu pot să remarc că a avut şi câteva defecte poate mai puţin vizibile în iureşul tuturor ovaţiilor. Lectura a fost extrem de plăcută, de multă vreme nu mai pusesem mâna pe o carte care să mă invite zi de zi să o citesc şi să nu o mai las din mână.
Acum câte ceva despre autor, care poate nu este foarte cunoscut. A debutat cu romanul "Degete mici" şi a avut norocul unei bune primiri din partea criticilor, luând chiar premiul pentru debut al U.N.P.R şi al Uniunii Scritorilor. I-au fost traduse mai multe romane printre care şi "Băiuţeii", scris în colaborare cu fratele său, Matei Florian( care scrie cronicile muzicale în "Dilema veche"). Tot din "Dilema veche" am aflat că scrie undeva într-o casă la ţară, "departe de lumea dezlănţuită" şi că şi pentru el muntele e o mică pasiune.
Acum cartea propriu-zisă. Cartea este o tentativă de umanizare a unei figuri istorice, regele Carol I, sub a cărei domnii România a înflorit dintr-o ţară aflată într-un ev mediu târziu într-o ţară ce putea emite pretenţii de modernitate. Şi nu i-a fost uşor, cum aflăm şi din carte. Autorul poate doar presupune îndoielile pe care Carol I, pe numele lui complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen , le-a putut avea înainte de venirea într-o ţară ca Valahia( pe atunci încă neunificată), după domnia şi exilul lui Alexandru-Ioan Cuza.
Şi totuşi aflăm despre această remarcabilă figură istorică nu din manualul de istorie cum eram obişnuiţi, nu din o confesiune a sa, ci chiar de la dentistul său personal, Joseph Strauss, prin ochii căruia se reflectă viaţa regelui, nu doar publică, ci şi secretă fiindcă prin jocul sorţii el se află alături de rege, fără a-i fi însă un apropiat decât la nivel platonic(a se vedea momentele de glorie ale regelui la care Joseph Strauss e doar un martor tăcut) în momentele de cotitură din viaţa publică şi privată.
Astfel, la încheierea cărţii, am avut dubii asupra personajului principal al cărţii. Bunul-simţ te împinge să crezi că regele Carol I ar fi acela, însă de fapt el este doar un adiacent al mai micii poveşti a dentistului. Vedem astfel cum marile figuri ale istoriei sunt reflectate în microviaţa ce îşi urmeaza cursul cu sau fără concursul acestora.
O altă "minune" a textului( deşi, trebuie să spun că mai târziu am aflat că e o adevărată modă în literatura actuală a animalelor filozoafe şi cu o anumită încărcătură magică) este pisica Siegfried, construită magistral, poate mai complet decât oricare personaj al textului. Nu i se poate reproşa aproape nimic autorului; vedem viaţa astfel pe trei planuri: planul istoric, planul vieţii de zi cu zi şi planul animalier, mistic, ce reflectă cele două susnumite dimensiuni şi le conferă adevăratele semnificaţii. Fiindcă pisica nu există doar ca element decorativ sau doar ca personaj ajutător. Se comportă mai raţional câteodată (până se îndragosteşte şi ea, ca toţi ceilalţi) şi însemnează în ani pisiceşti ceea ce vede întâmplandu-se în jurul ei (naşterea primului copil al dentistului, dragostea ei pentru pisica română-cu această subliniere, fiindcă personajele pornesc de la o reticenţă aproape totală pentru pământurile "îndepărtate", ajungând să îşi aşeze viaţa şi rădăcinile, ca nişte adevăraţi colonizatori- şi apoi pentru puii săi).
De la călătoria deghizată la momentul preluării tronului, de la călătoria până la "sublima Poartă" la momentele acceptării de popor ale noului rege, dentistul îl însoţeşte nevăzut pe rege. Îi este confesor, ajutor, prieten şi, nu în ultimul rând, dentist. Pentru că o astfel de meserie în care trebuie să suporte capriciile pacientului este cea potrivită ca să reflecte latura umană a lui Carol I fiindcă, nu-i aşa, în faţa durerii suntem toţi egali, rege ori cerşetor.
Joseph Strauss găseşte la venirea lui o societate retrogradă şi circumspectă cu privire la meseria lui:"acolo, ca un nărav al locului, oamenilor nu le păsa dacă sunt ştirbi", însă încearcă să îşi aducă cunoştinţele şi în acest loc uitat de lume. De plecat nu mai pleacă fiindcă găseşte dragostea.
De remarcat cum întreg destinul lui Strauss se împleteşte cu cel al regelui României şi cel al regelui cu cel al României înseşi.
Poate nu bun destul pentru un roman, dar ca nuvelă posibilă, excelentă, citiţi "Zilele regelui",un omagiu adus sentimentelor de melancolie pentru vremurile apuse.
P.S:
Voiam să scriu o recenzie mai lungă, dar în general descrierile cărţilor trebuie să fie scurte, cât mai exacte şi să lase restul imaginaţiei cititorilor aşa că vă invit... la citit :)
P.S nr 2:Nu ştiu de ce a apărut aşa cu data asta, se pare că dacă o salvez în drafts rămâne cu data la care a fost mai întâi salvată. Oricum terminată azi 21 august 2009, cu voia lui Dumnezeu. Nu ştiu ce recenzie va mai urma, probabil un Raport de tură cu Godeanu şi apoi ori "Trei dinţi din faţă" a lui Marin Sorescu ori "Magicianul" de John Fowles care ultimă carte m-a impresionat cu adevărat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu