Mare adevăr a spus cineva că iarna nu-i ca vara. Bucegiul parcă a înflorit cu totul vara, pe când iarna îi arată faţa îngheţată, mai rece, mai muşcătoare. Totuşi de două weekenduri a tot plouat şi aici în Bucureşti şi la munte aşa că am putut vedea doar în timpul unor spărturi în nori şi Bucegiul însorit.
Am plecat din Bucureşti cu Rapidul de 5.50, un tren faimos pentru munţomani. După un drum pe care nu am putut să dorm, deşi iarăşi nu dormisem deloc cu o noapte înainte, am ajuns la 9 în Braşov cu întârziere, am luat autobuzul şi apoi autocarul până în Moieciu de Jos şi apoi cu un taxi până în Moieciu de Sus. Am început deci urcuşul pe la vreo 12, lucru mai neobişnuit în ture când deja pe la 9 eram toţi transpiraţi. Urma să facem un traseu mai puţin umblat, dar nu foarte solicitant fiindcă baieţii se pregătesc să plece în Kazahstan( Khan Tengri-7010 m) şi nu mai vor să îşi rupă prea tare picioarele.
Echipa a fost formată din: Hârciogu( Daniel pe numele lui lumesc:)) ), Oana, eu( zisă şi Neghiniţă), Furnicaru (Lucian), Carpaţi(Marius- o revenire după o absenţă de 2 luni în care s-a jucat pe serverele din Coreea), Ice( Bogdan), Simona( de pe carpati.org). Am adunat ca de obicei încă din primele 20 minute o şleahtă de vreo 3 câini din care fidelă până la Padina a rămas o căţeluşă cam tâmpiţică (mânca caca de pe traseu ,dar asta e altă poveste). Fiindcă am rămas în urmă sa ne punem pelerina de rucsac şi geaca eu cu Furnicaru era să o apucăm pe alt traseu, am avut baftă că ne-a strigat Hârciogu de sus. Am apucat-o pe traseu triunghi roşu( care pe copaci era mai mult roz, dar mă rog). La început drumul urcă destul de accentuat, dar apoi urmează un drum mai uşurel prin pădure, până când se ia la stânga înspre Casa de Vânătoare Bângăleasa. Bucegii arătau cam aşa:
Am plecat din Bucureşti cu Rapidul de 5.50, un tren faimos pentru munţomani. După un drum pe care nu am putut să dorm, deşi iarăşi nu dormisem deloc cu o noapte înainte, am ajuns la 9 în Braşov cu întârziere, am luat autobuzul şi apoi autocarul până în Moieciu de Jos şi apoi cu un taxi până în Moieciu de Sus. Am început deci urcuşul pe la vreo 12, lucru mai neobişnuit în ture când deja pe la 9 eram toţi transpiraţi. Urma să facem un traseu mai puţin umblat, dar nu foarte solicitant fiindcă baieţii se pregătesc să plece în Kazahstan( Khan Tengri-7010 m) şi nu mai vor să îşi rupă prea tare picioarele.
Echipa a fost formată din: Hârciogu( Daniel pe numele lui lumesc:)) ), Oana, eu( zisă şi Neghiniţă), Furnicaru (Lucian), Carpaţi(Marius- o revenire după o absenţă de 2 luni în care s-a jucat pe serverele din Coreea), Ice( Bogdan), Simona( de pe carpati.org). Am adunat ca de obicei încă din primele 20 minute o şleahtă de vreo 3 câini din care fidelă până la Padina a rămas o căţeluşă cam tâmpiţică (mânca caca de pe traseu ,dar asta e altă poveste). Fiindcă am rămas în urmă sa ne punem pelerina de rucsac şi geaca eu cu Furnicaru era să o apucăm pe alt traseu, am avut baftă că ne-a strigat Hârciogu de sus. Am apucat-o pe traseu triunghi roşu( care pe copaci era mai mult roz, dar mă rog). La început drumul urcă destul de accentuat, dar apoi urmează un drum mai uşurel prin pădure, până când se ia la stânga înspre Casa de Vânătoare Bângăleasa. Bucegii arătau cam aşa:
Aici am întâlnit şi nelipsiţii câini care au început sa latre la căţeii ce ne însoţeau. Apoi am mers în continuare, începând să urcăm un deal. Ploaia era intermintentă, ne tot scoteam şi puneam pelerinele( enervant, vă zic eu). Am ajuns în curând la intersecţia cu traseul pe care l-am făcut weekendul trecut Bran-Şaua Poliţelor-Poiana Guţanu-Şaua Strunga adică în Poiana Guţanu, la piatra pe care văzusem cu un weekend în urmă multe marcaje, unele fără niciun rost. În faţă se
profilau Munţii Guţanu şi Grohotişul (picioare ale Bucegilor):
profilau Munţii Guţanu şi Grohotişul (picioare ale Bucegilor):
Am pornit în continuare pe triunghi roşu înspre Şaua Bătrâna, într-un urcuş de cam 40 minute. La stânga am lăsat traseul ce ducea înspre Stâna Gaura( triunghi albastru), iar la dreapta pe cel dinspre Şaua Strunga( bandă roşie). Deşi marcajul este pe stâncile din dreapta de multe ori am luat-o pe stânga fiindcă grohotişul ne împiedica sa urcăm prin unele locuri. Pot cădea şi pietre aşa că aveţi grijă de cei de sub voi. Nu cred că e nevoie de cască, dar atenţia e mereu un aliat bun.
În şa- 2100 m aproximativ:
am ajuns pe la ora 3, iar Furnicaru mi-a recomandat "prieteneşte" (palmă peste ceafă) să îmi schimb pantalonii scurţi cu cei de polar. De aici Ice şi Simona au pornit-o la stânga înspre Omu, Babele pe bandă roşie pentru că Simona trebuia să se întoarcă în chiar ziua aia acasă. Au coborât în Buşteni pe la 9 seara, iar Ice a dormit la un prieten, Mihai Buşteni pentru ca a doua zi să meargă la căţărat. Noi am pornit uşurel în continuare pe Valea Doamnelor, pe triunghi roşu continuat, înspre Peştera şi apoi Padina unde urma să ne întâlnim cu Mihai Zidaru de care ne despărţisem în tren. Valea a fost superbă, la stânga aveam Vârful Doamnele.
Eu şi Furnicaru pe drum arătam cam aşa ( Lucian e nenea cu pălărie de cowboy pe cap- originile, ce să le faci?):
A se observa că,deşi mă certase că aveam pantaloni scurţi ,nenea de mai sus purta în continuare pantaloni scurţi. Pe drum ne-am intersectat şi cu Râul Doamnele, iar la un moment dat cu Valea Obârşiei, aproape de Peştera. Am ajuns cam pe la ora 5 la Peştera, trecând şi pe lângă o cruce pe unde se spune că un anumit nene şi-a părăsit colegii de tură, lăsându-i să moară( trist fiindca mai aveau puţin până la Peştera), prilej cu care am mai vorbit cu Hârciogu despre accidente pe munte, despre morţi dramatice şi despre extraordinara putere a omului de a rezista în condiţii ce i-ar aduce moartea( pentru asta m-am şi apucat de cartea lui Joe Simpson- "Umbre întunecate"). De la Peştera am coborât la Padina, nu înainte de a trece puţin şi pe la biserica de la Peştera, dar nu am găsit cazare la Cabana Padina (ca de obicei, în ultima vreme) şi am urcat din nou la Peştera după o ciorbă, o mâncărică şi am dormit la Salvamont Peştera unde sunt nişte oameni ca de obicei extraordinari, e o curăţenie lună şi nişte condiţii de invidiat. Am băut un vin alături de Zidaru ca să îmi fac somnul mai dulce, am mai mâncat câte ceva şi apoi ne-am culcat, deşi puteam în seara aia să mai bag o mică tură fiindcă drumul nu a fost foarte lung.
Noaptea am reuşit şi eu în sfârşit să trag un pui de somn, printre sforăiturile lui Hârciogu ,iar a doua zi ne-am sculat la 7 jumate, am mâncat, ne-am îmbrăcat şi am pornit spre Peştera Ialomiţei pe care niciunul din noi nu o mai vizitase. Acolo mi-am dat seama că îmi uitasem windstopperul la salvamont, iar Oana îşi uitase briceagul într-o pungă pe care Furnicaru o aruncase la gunoi. După ce am vizitat peştera( care e imensă ca lungime) ne-am întors la salvamont, am recuperat tot şi am pornit pe bandă albastră înspre Piatra Arsă unde am ajuns cam pe la ora 1 jumate ,eu am mâncat o ciorbă fiindcă mi se făcuse rău( nu mâncasem aproape deloc de dimineaţă) şi am pornit în galop pe Jepii Mari înspre Buşteni. Nu prea mai aveam şanse să prindem trenul de 3-3.10 din Buşteni, dar am băgat mare. Pe Jepi m-am uitat şi eu la toate văile cu care ne intersectam (Valea Urlătorii, Valea Comorilor-cele 2) şi pe care mi-aş dori să le fac la iarnă. În stânga vedeam prin luminişurile din pădure Peretele Caraimanului, cu Brâul lui Răducu, cu Claia Mare. Am ajuns cam pe la 4 în Buşteni şi cum aveam trenul de abia la 5 am fost să ne luăm- bineînţeles- pateuri, clătite, kebab şi Carpaţi m-a iniţiat în ce se numeşte sandvişul alpinistului, cumpărat de la o patiserie de acolo:)) Am luat trenul( foarte aglomerat) la 5 şi am ajuns după subînţeleasa întârziere la ora 8 în Bucureşti după ce în tren a fost inimaginabil de cald, lumea era nervoasă şi totul părea interminabil.
Îi mulţumesc lui Carpaţi pentru poze(toate pozele pot fi găsite aici)
şi le urez băieţilor( Daniel, Lucian, Carpaţi, Cernat) succes în expediţie( pleacă pe 19 iulie).
am ajuns pe la ora 3, iar Furnicaru mi-a recomandat "prieteneşte" (palmă peste ceafă) să îmi schimb pantalonii scurţi cu cei de polar. De aici Ice şi Simona au pornit-o la stânga înspre Omu, Babele pe bandă roşie pentru că Simona trebuia să se întoarcă în chiar ziua aia acasă. Au coborât în Buşteni pe la 9 seara, iar Ice a dormit la un prieten, Mihai Buşteni pentru ca a doua zi să meargă la căţărat. Noi am pornit uşurel în continuare pe Valea Doamnelor, pe triunghi roşu continuat, înspre Peştera şi apoi Padina unde urma să ne întâlnim cu Mihai Zidaru de care ne despărţisem în tren. Valea a fost superbă, la stânga aveam Vârful Doamnele.
Eu şi Furnicaru pe drum arătam cam aşa ( Lucian e nenea cu pălărie de cowboy pe cap- originile, ce să le faci?):
A se observa că,deşi mă certase că aveam pantaloni scurţi ,nenea de mai sus purta în continuare pantaloni scurţi. Pe drum ne-am intersectat şi cu Râul Doamnele, iar la un moment dat cu Valea Obârşiei, aproape de Peştera. Am ajuns cam pe la ora 5 la Peştera, trecând şi pe lângă o cruce pe unde se spune că un anumit nene şi-a părăsit colegii de tură, lăsându-i să moară( trist fiindca mai aveau puţin până la Peştera), prilej cu care am mai vorbit cu Hârciogu despre accidente pe munte, despre morţi dramatice şi despre extraordinara putere a omului de a rezista în condiţii ce i-ar aduce moartea( pentru asta m-am şi apucat de cartea lui Joe Simpson- "Umbre întunecate"). De la Peştera am coborât la Padina, nu înainte de a trece puţin şi pe la biserica de la Peştera, dar nu am găsit cazare la Cabana Padina (ca de obicei, în ultima vreme) şi am urcat din nou la Peştera după o ciorbă, o mâncărică şi am dormit la Salvamont Peştera unde sunt nişte oameni ca de obicei extraordinari, e o curăţenie lună şi nişte condiţii de invidiat. Am băut un vin alături de Zidaru ca să îmi fac somnul mai dulce, am mai mâncat câte ceva şi apoi ne-am culcat, deşi puteam în seara aia să mai bag o mică tură fiindcă drumul nu a fost foarte lung.
Noaptea am reuşit şi eu în sfârşit să trag un pui de somn, printre sforăiturile lui Hârciogu ,iar a doua zi ne-am sculat la 7 jumate, am mâncat, ne-am îmbrăcat şi am pornit spre Peştera Ialomiţei pe care niciunul din noi nu o mai vizitase. Acolo mi-am dat seama că îmi uitasem windstopperul la salvamont, iar Oana îşi uitase briceagul într-o pungă pe care Furnicaru o aruncase la gunoi. După ce am vizitat peştera( care e imensă ca lungime) ne-am întors la salvamont, am recuperat tot şi am pornit pe bandă albastră înspre Piatra Arsă unde am ajuns cam pe la ora 1 jumate ,eu am mâncat o ciorbă fiindcă mi se făcuse rău( nu mâncasem aproape deloc de dimineaţă) şi am pornit în galop pe Jepii Mari înspre Buşteni. Nu prea mai aveam şanse să prindem trenul de 3-3.10 din Buşteni, dar am băgat mare. Pe Jepi m-am uitat şi eu la toate văile cu care ne intersectam (Valea Urlătorii, Valea Comorilor-cele 2) şi pe care mi-aş dori să le fac la iarnă. În stânga vedeam prin luminişurile din pădure Peretele Caraimanului, cu Brâul lui Răducu, cu Claia Mare. Am ajuns cam pe la 4 în Buşteni şi cum aveam trenul de abia la 5 am fost să ne luăm- bineînţeles- pateuri, clătite, kebab şi Carpaţi m-a iniţiat în ce se numeşte sandvişul alpinistului, cumpărat de la o patiserie de acolo:)) Am luat trenul( foarte aglomerat) la 5 şi am ajuns după subînţeleasa întârziere la ora 8 în Bucureşti după ce în tren a fost inimaginabil de cald, lumea era nervoasă şi totul părea interminabil.
Îi mulţumesc lui Carpaţi pentru poze(toate pozele pot fi găsite aici)
şi le urez băieţilor( Daniel, Lucian, Carpaţi, Cernat) succes în expediţie( pleacă pe 19 iulie).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu