De puta madre

Me siento de puta madre, cum ar spune căpşunarii. Dar invers. Adică la sfârşit de an m-a cam lovit că a fost un an trist într-un fel, fiindcă evoluez greu şi am multe idei preconcepute. Căutand prin marele internet(Raluca sau Maria), de care m-am mai apropiat acum având un laptop dat în folosinţă de fratimiu pe perioadele când nu i se strică calculatorul, văd că lumea ori e fericită, ori minte bine. Ceea ce e bine în ambele cazuri, fiindcă mie îmi e greu până şi să mă mint. Radiografiind cu sinceritate ce am făcut anul asta, nu ştiu ce realizări aş putea înşirui. Sunt o persoană care să zic rămâne destul de necunoscută altora şi nu ştiu din ce cauză, am multe ciudăţenii cred?! Alternez între exuberanţă şi momente în care nu îmi vine să ies pe stradă decât până la bunici şi să duc o viaţă patriarhală pe care să fiu a naibii dacă nu o merit.
Anul ăsta am aflat despre mine că îmi vine să îi urăsc pe cei fericiţi când mie îmi e rău, că mă impresionează cerşetorii de pe stradă(bătrânii), câinii vagabonzi şi că urăsc când cineva care îmi place pleacă chiar şi pentru 2 zile( să nu mai vorbim de cele 3 săptămâni cât a stat Lucian în Kazahstan).
Fiindcă nu am coerenţă, dar vreau radiografie, o să zic şi ce am realizat şi tot ce îmi trece prin cap acum la un loc, urmând ca posteritatea să înţeleaga ce vrea.
Anul ăsta am fost din martie până acum cu Lucian şi a fost persoana cu care cred că am petrecut cel mai mult timp. Nu ştiu ce simt pentru el, dar ştiu că e o persoană care mă înţelege, mă acceptă şi încearcă să mă ajute adică e un ajutor de nepreţuit pentru momentele în care mă simt ca un căcat. Dese de altfel. El trece peste momentele în care mă cred superioară fiindcă nu crede în oameni superiori. Duce o viaţă obişnuită, dar nu e străin spaţiilor superioare adică măcar le intuieşte şi le respectă.
Alternez -şi iar o spun- între a mă crede regina universului şi ultimul vierme. Poate e şi situaţia din familie de vină, fiindcă an mai de rahat şi cu mai multe certuri decât ăsta nu am avut. Faptul că am urcat pe munte mult a fost 70% fiindcă am vrut să plec de acasă chiar şi pentru 2 zile pe săptămână şi să nu mai am oameni proşti în jur (discutabil dacă am reuşit). La şcoală anul ăsta am fost foarte bună, mai bună decât oricând în viaţă. Mi-a adus satisfacţii, dar prea puţini prieteni. Am aflat cum e să înveţi de dimineaţă până noaptea la un singur lucru, cum e să visezi acel lucru în timpul nopţii, cum e să faci glume cu dreptul roman şi să poţi în orice moment să povesteşti ore despre subiecte care plictisesc evident 99% din audienţă.
Anul ăsta mi-am îndepărtat vechii prieteni. Nu ştiu dacă a fost o îndepărtare sau o curăţenie necesară. A fost de la sine. Mă săturasem să trag de oameni să iasă cu mine când voiam să vorbesc cu cineva. M-am retras şi am ieşit cu cei care îmi propuneau ei să ies, nu cu cei care ieşeau cu mine doar ca să îmi povestească viaţa lor perfectă. Simt că am urât mai mult decât în alţi ani sau doar mi s-a părut că oamenii mint foarte des cu privire la vieţile lor. E ori o neputinţă de-a mea de a fi ca ei, ori oamenii fac asta de mii de ani, urmând ca regretele să vină de-abia la bătrâneţe. Regret că nu pot pierde nopţi, regret că îmi fac prieteni greu, prost şi că nu mă leg de ei cu adevărat. Nu ştiu ce vreau niciodată decât când vine vorba de competiţie. Dacă nu ar exista competiţia pentru orice viaţa mea ar fi goală. Şi e al dracu' de trist.
Am încercat să acopăr necesitatea de a avea oameni lângă mine prin ieşit în oraş, dar golurile nu s-au umplut. M-am certat cu unele persoane care mergeau la munte doar în scopuri comerciale să le spun, am dat peste nas multor nesimţiţi şi am rămas poate doar cu 2-3 prieteni noi. Prieteni? Amuzant, timpul va arăta probabil că nu sunt.
Părţi bune? Am fost prima dată la operetă în ianuarie. Nu am mai fost de atunci, dar a fost frumos. Am ieşit în diverse locuri cu cei cu care voiam să urc pe munte. Bine, rău? Am crezut că asta e soluţia ca să fiu în rândul lumii. M-am văzut rar cu mulţi prieteni şi cu alţii am încetat să mă văd. Am fost la paintball prima oara: de căcat. Am fost la cămin prima oară, la un coleg moldovean şi mi-am dat seama că moldovenii sunt speciali. Am dormit prima oară la cort iarna. Frig. Am ieşit prima oară la alergat în parc, pentru cam 2-3 luni, ca antrenament pentru Hârciogu şi Lucian. Nu foarte interesant, sug la viteză şi rezistenţă. Adică la cam tot.
Am făcut practică la cabinetul de avocatură. Asta a fost cât de cât mai interesant, am văzut cum e pe piaţa muncii. Şi totuşi am fost inutilă. Prima şi singura petrecere cu colegii de grupă. Amuzant, dar partea mea de fată cuminte a reieşit la iveală, plecând la 10 seara de acolo. De atunci au făcut între ei petreceri. Sunt de treaba oricum, dar cred că în locul lor şi pe mine m-ar plictisi un tânăr bătrân.
Am abuzat anul ăsta de cantine, locul pe unde mi-am petrecut mult timp. A şi la bibliotecă unde am avut întâlniri de gradul 0 cu un coleg :)) Platonice ca tot ce fac eu, dar interesante oricum le-aş lua. Nu am vorbit niciodată cu el, trebuie să precizez. Primele vizite la Curtea de Apel, Tribunal şi Judecătorii. Mi-a plăcut la secţia de penal fiindcă mereu găseşti ceva ce ai văzut doar în filme, dar care chiar se întâmplă. Am făcut multe alergii la ceva necunoscut anul ăsta şi am văzut pe faţa unui prof chinul de a nu întreba ce mi s-a întâmplat când am venit arsă de soare şi cu buzele pline de arsuri solare la seminar. Să nu uit că aveam şi urmă de la căciulă pe jumate de frunte şi urmele ochelarilor. Mai lipsea să îmi curgă mucii şi era totul bine.
Am plecat prima oară de la un examen prima fiind îmbrăcată în bocancii în mai. Profa m-a întrebat dacă nu am o poşetă în care să pun celelalte foi şi eu i-am zis că nu folosesc poşete. A fost şocată. Am luat 10 şi a fost al dracu' de amuzant.
A fost mirobolant când am învăţat la matematică şi Drept roman în paralel. Se legau atât de tare...
Marcantă a fost şcoala de vară, care a ieşit şi prost şi bine în acelaşi timp. Mi-am dat seama că nu vreau niciodată să muncesc încât să îmi fie rău, am băut prima oară cafea ca să mă pot concentra şi a fost prima dată când dacă ajungeam la un pat chiar şi 15 minute, chiar dormeam 15 minute şi apoi din simţul datoriei mă trezeam şi urmau alte...să zicem 6 ore de cursuri. Experienţă pe care o voi repeta, dar în condiţii mai puţin stresante. Mi-a arătat ce vor alţi studenţi de top şi că foarte mulţi de-o seamă cu mine nu-s atât de deştepţi pe cât se cred şi ca toţi caută sex. Aproape toţi. Dar i-am dat naibi pe ăştia, am rămas cu ce a fost mai bun.
Am reuşit să îmi înving resentimentele şi m-am întâlnit cu colegii de liceu. A fost okay, dar ceva nu va fi niciodată cum trebuie. Poate eu sunt de vină.
Am purtat prima oară un şal de pene şi am arătat extravagant. Cred că o să mai port,mai ales dacă voi deveni o babă bătrână şi cicălitoare. Semne sunt că e posibil.
Relaţiile cu familia s-au degradat. Tehnologia a intrat în casa mea şi tata a început să stea mult la TV. Fratimiu a continuat cu prostiile lui şi am avut scandal să zicem din 365 zile ale anului cam 300 minim. Am vrut să mă mut, dar nu am avut unde. Am fost frustrată,mi-am căutat apartament, am vrut să îi ameninţ pe ai mei mutându-mă la cineva la întâmplare. Fail.
Am fost la trei concerte pe gratis la Festivalul G.Enescu şi mi-a plăcut. Prima oară la cinematecă. Prima oară când am întâlnit o persoană ca mine, dar care tocmai fiindcă e ca mine nu poate să stea lângă mine. Prima oară la "Carul cu bere". Prima reuniune adevărată de generală, marcată totuşi de moartea lui Florin şi a Elei. Septembrie va fi mereu o lună nefastă. Prima oară în Dragonul Roşu. Chinezărie=ţigănie.
Am făcut blatul pe tren de atâtea ori câte nu credeam că va fi posibil. Am vizitat multe gări şi mi-am dat seama că România adevărată e ascunsă de cea pe care cred politicienii că o conduc. Vieţi paralele. Bucureştenii sunt artificiali. Am fost înscrisă cu Ana la un concurs online, care mi-a dat iluzia deschiderii faţă de lume.
N-am mai jucat tenis de un an. Totuşi, am continuat să împrumut cărţi de la British Council. M-am întâlnit cu un prieten pe care nu îl mai văzusem de 2 ani şi mi-am făcut autoanaliza, descoperind că din motive supranaturale am numai prieteni >30 ani.
Am câştigat prima oară bani, din bursă. M-au furat totuşi, calculând-o la zi. Perioada vacanţei exclusă. Hoţie.
În ultimele luni am fost pesimistă fiindcă ţara a devenit un rahat cu moţ. Simt că mergem în mai rău orice aş face eu şi prima dată am luat în considerare ideea că voi pleca în locuri unde să fiu apreciată.
Am pierdut spiritul Crăciunului, dar mi-am dat seama cât îmi preţuiesc bunicii.
Ce vreau la anu'? Mai multă coerenţă în scris, să nu mă mai amăgesc, să nu mai fiu ciudată, să nu mă mai simt diferită oriunde aş merge, să nu mai suport oameni răi lângă mine doar fiindcă sunt singură, să am prieteni adevăraţi şi de aceeaşi valoare cu mine. Să nu mai fiu arogantă şi să nu mai fac pe victima. Şi să nu mai urăsc fără motiv.
2009? Un an ciudat, incalificabil. Succese în materii neimportante până la urmă. Relaţii umane tinzând spre 0. 2009=EU.